So…

So….

Așteptând Naşterea Mântuitorului…

Astăzi este Ajunul Crăciunului când se fac ultimele pregătiri pentru masa de Crăciun. Cumpărăturile au fost făcute, invitațiile pentru masa de Crăciun au fost lansate, toate par să fie conform planului care se repeta în fiecare an.

Noi, eu și soția mea, nu am fost niciodată presați să facem aceste pregătiri așa cum vedem în alte părți. În fiecare an, prima zi de Crăciun începe cu mersul la biserică, după care mergem pe la părinți și petrecem împreună această sărbătoare.

Anul acesta ne-am pregătit mai intens decât în anii de până acum. Dar nu cu mâncăruri peste mâncăruri, pe acestea le vom avea din belșug mâine tot în casa părinților, anul acesta ne-am pregătit altfel din punct de  vedere spiritual. Astăzi este ultima zi din perioada pe care am pus-o deoparte pentru a ne pregăti pentru Nașterea lui Isus. În ultima scrisoare de rugăciune am vorbit mai mult despre meditațiile pe care le-am urmat împreună în fiecare zi din această perioadă de așteptare (advent).

Textul de astăzi a fost din 2 Samuel 7. Este vorba despre pasajul care vorbește despre dorința lui David de a construi un templu pentru Dumnezeu. Dialogul dintre profetul Natan și David este pur și simplu minunat. David dorește să întoarcă lui Dumnezeu binecuvântarea primită, zidind o casă pentru El. Ceea ce îi răspunde Dumnezeu lui David este și mai impresionant:  „Oare tu Îmi vei zidi mie o casă, ca să locuiesc în ea? Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt” (v5, 6). Răspunsul acesta pare un refuz. E ca şi cum dorinţa lui David nu ar fi fost pe placul lui Dumnezeu, însă nu este aşa. Ceea ce vrea Domnul este să zidească El o casă în inima lui David.

De multe ori ne aflăm în postura lui David de a dori să-i demonstrăm ceva lui Dumnezeu, ”să-I construim lui Dumnezeu o casă”. Și de fiecare dată, Dumnezeu se întoarce și spune ”Nu, David, lasă-mă pe mine să-ți construiesc o casă”.

Ca familie, nu am lăsat nimic de făcut pentru azi. Doar am stat să medităm la această poveste. E pregătirea noastră intensă, dar nu în ce priveşte mâncarea sau curăţenia în casă.

Este timpul să lăsăm această poveste să ne cuprindă subconștientul. Ne va pregăti întru totul pentru ziua care ne stă în față, mult mai mult decât orice altceva aș putea spune.

Ceea ce vrea Domnul este ca mai întâi El să se nască în inimile noastre…

Crăciunul nu e… – de Tudor Chirilă

Craciunul nu inseamna cadouri, daca asta inseamna nervi. Craciunul nu inseamna imbulzeala, ci mai degraba retragere. Craciunul nu e goana irezistibila de a fi in rand cu lumea care pune bucatele pe masa “ca asa-i traditia”. Craciunul nu e traditie. Craciunul nu e ghiftuiala oarba, nu e napustire hulpava dupa ce ai postit. Craciunul nu e razboi in trafic pentru familie. Craciunul nu e familie daca familia zbarnaie de tensiuni nerostite. Craciunul nu e Mos Craciun in alb si rosu. Craciunul nu e colind cu orice pret, supracantat, la ore nepotrivite. Craciunul nu e o perioada in care “ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta”. De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum’n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda.

Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.

As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.

Sursa: http://tudorchirila.blogspot.com/2010/12/craciunul-nu-e.html